Pentru prima dată denumirea Vrancea (Varancha) este la 1431, într-un document descoperit de C.C. Giurescu.

Afiseaza 5 din 160 obiective

Afiseaza::
Sorteaza::
Ordoneaza:

Comunitatea armeană din Focșani a fost una dintre cele mai reprezentative și mai numeroase comunități, făcând parte din categoria celor colonizate masiv în zona Moldovei încă din timpul lui Stefan cel Mare. Cele două corpuri de clădiri au fost…

Împărțită pe trei paliere: demisol, parter și etaj, a găzduit în cele peste 80 de camere ale Prefecturii până la revoluție, două mari instituții administrative ale Focșaniului. Vorbim aici despre Prefectura ținutului Putna, transformat apoi în…

Localul Poștei Vechi, așa cum i-a ramas numele, era frecventat în trecut de ”poștele” Moldovei, ce reprezentau curse de pasageri ce făceau legătura între Moldova și Țara Românească. În clădire a mai funcționat și Pichetul de graniță al Moldovei,…

Cimitirul evreiesc din Focșani declarat monument istoric datorită vechimii sale. Acesta datează din secolul XIX și a funcționat până în anul 1874, când a fost pus în funcțiune cimitirul de la Petrești. În cimitirul de pe strada Nicolae Bălcescu sunt…

Clădirea a fost construită în anul 1889, cel ce a ctitorit-o fiind un renumit medic focșănean al vremii. Arhitectura casei este specifică perioadei când Focșaniul avea tendința de împrumutare a stilurilor din țările europene. Deși nu este prea…