Oraşul Covasna, situat la o altitudine de 580 m în marginea sud-estică a Carpaţilor de Curbură, face parte din judeţul cu acelaşi nume şi este renumit în România pentru apele sale minerale şi mofetele emanate din solul din zonă. Numele oraşului…
Staţiunea balneoclimaterică Malnaş Băi, situată pe malul drept al râului Olt, la poalele munţilor Bodocului, a fost înfiinţată în anul 1759. Aceasta se află la o distaţă de 22 de km de reşedinţa de judeţ a Covasnei, Sfântul Gheorghe şi este situată…
Mănăstirea Mărcuş, situată la 18 km de oraşul Sfântu Gheorghe, este un complex monahal construit pe platoul unui deal înconjurat de o pădure de stejari. Din faţa mănăstirii, veţi avea parte de o privelişte uimitoare în care apare şi o parte din Ţara…
Muzeul Etnografic ”Haszmann Pál” a fost înfiinţat în Cernatul de Sus, în casa Gyula Damokos, la data de 25 februarie 1973, având ca scop promovarea culturii şi obiceiurilor secuieşti. O dată cu această instituţie mai sunt înfiinţate în Cernat şi…
Muzeul Naţional Săsesc din Sfântu Gheroghe, unul dintre cele mai vechi muzee de pe teritoriul României alături de cele din Iaşi, Sibiu,Cluj sau Bucureşti a fost deschis publicului în anul 1875. Această instituţie a fost fondată cu scopul de a…