Trei muzee din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi vor avea un nou ghid, de această dată unul automatizat. Proiectul HERO.dot este implementat în premieră în Europa, iar vizitatorii Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ de la Palatul Culturii, ai Muzeului Etnografic al Moldovei sau ai Palatului Memorial „Alexandru Ioan Cuza“ de la Ruginoasa pot afla povestea exponatelor sau a clădirii direct pe telefonul personal.
Ceea ce aduce nou acest proiect este faptul că serviciul nu necesită alt dispozitiv decât telefonul personal, indiferent de generaţia dispozitivului, deoarece informaţiile se primesc telefonic, prin intermediul unor pasaje audio înregistrate. Vizitatorii vor putea achiziţiona la începerea vizitei un pachet care conţine un pliant ce conţine la rândul lui şi un cod pin unic, utilizabil pe perioada întregii zile, dar şi o pereche de căşti pentru a nu deranja pe cei din jur sau pentru ca vizitatorii să nu fie nevoiţi să stea cu telefonul la ureche. Serviciul oferit este atât în limba română, dar şi în limba engleză, iniţiatorii programului urmând să pregătească prezentări şi în limba franceză şi germană. De asemenea, pliantul şi căştile vor fi primite de către vizitatori prin intermediul unui automat amplasat la intrare, audioghidurile fiind accesate la numărul de telefon 19019, iar pentru achiziţionarea acestora se plăteşte suma de 10 lei. Vizitatorii vor putea consulta ghidul de pe pliant, iar pentru a asculta informaţiile nu trebuie decât să formeze codul corespunzător obiectivului vizat. De asemenea, informaţiile pot fi ascultate până la ora 24 a acelei zile. Tariful perceput pentru convorbirile telefonice este cel din reţeaua naţională. Astfel, în cazul unui abonament, sau altă situaţie, se deduc „minutele naţionale“.