Colegiul Național Elena Cuza din Craiova are o tradiție îndelungată în specializările și profilurile actuale, tradiție care de-a lungul anilor a condus la formarea și educarea competențelor necesare dezvoltării personale și integrarea socială și profesională a absolvenților.
Istoria instituției începe în anul 1833, când funcționa ca pension de fete al lui Lazaro- Otetelișanu, nume ce apare cel mai des după cel al ctitorilor săi. Din punct de vedere al vechimii, a fost prima școală de fete din Principatele Române. Înființarea acestei școli este strâns legată de amploarea pe care o luase dezvoltarea învățământului național. Elevele care erau admise la această școală trebuiau neapărat să știe să scrie și să citească într-o altă limbă decât cea română.[…]
Puteți asculta GRATUIT acest audioghid apelând serviciul HERO.dot, formând numărul 0332 780 780 și apoi codul obiectivului menționat mai sus.