Theodor Aman, a organizat primele expoziți colective ce aveau caracter perioadic, dar și prima pinacotecă din București. Muzeul și în același timp casa memorială, se află în clădirea ce a fost ridicată în anul 1869 după planurile lui Adam, astfel încât să îi servească atât ca locuință cât și ca atelier.
În anul 1908, la 17 ani de la moartea sa, a fost deschis muzeul ce păstrează o parte din lucrările artistului, printre care: tablouri de gen, acuarele, desene şi gravuri; obiecte personale – pensule, violoncelul, arme, măşti, costume, precum şi colecţia de artă a pictorului. […]
Puteți asculta GRATUIT acest audioghid apelând serviciu HERO.dot, formând numărul 0332 780 780 și apoi codul obiectivului menționat mai sus.