În toamna anului 1998 începe istoria așezământului monahal din Teiuș. Astfel, după ce o familie de credincioși  au donat un hectar de pământ, Prea Cuviosul Parinte Justinian Tibil, absolvent al Facultatii de Teologie din Arad, originar din părțile Maramureșului a început construirea unei mănăstiri.

Deoarece locul pe care s-a zidit mănăstirea era înconjurat de tei înfloriți, lăcașul închinat Maicii Domnului, a luat numele de Teiuș.

Realizarea mănăstirii a fost posibilă cu ajutorul credincioșilor care și-au deschis sufletul către rugămințile preotului Justinian și au contribuit cu bani sau materiale de construcții. La sfințirea bisericii a parcticipat un sobor de 40 de preoți și câteva mii de credincioși, ceea ce a dat mult curaj sfântului părinte și celor care își duceau traiul la mănăstire.[…]

Puteți asculta GRATUIT acest audioghid apelând serviciul HERO.dot, formând numărul 0332 780 780  și apoi codul obiectivului menționat mai sus.

Address

Our Address:

-

Telephone:

-

Email:

-

Web:

-