Ridicată de domnul Neagoe Basarab pe locul unei biserici „dărâmată și neîntărită”, cum spune una din inscripții, biserica este până astăzi una din cele mai reprezentative construcții religioase din punct de vedere arhitectonic de pe teritoriul…
Biserica Sân Nicoara din Curtea de Argeş este un monument arhitectural ridicat la sfârşitul secolului al XIII-lea care a avut rolul de biserică de curte.Ruinele acesteia se află pe un platou al parcului ce poartă acelaşi nume, o denumire care…
Casa de cultură George Topârceanu, una dintre cele mai reprezentative instituţii ale culturii argeşene, se află pe Bulevardul Basarabilor, cea mai importantă arteră a municipiului Curtea de Arges. În apropierea acesteia se află două dintre…
Ruinele Castrului roman Jidava, aflate la 4 km sud de Câmpulung, sunt urmele unei importante tabere romane de pe „Limes Transalutanus”, fosta graniţă fortificată dintre teritoriul cucerit de romani şi dacii liberi. Conform cercetărilor arheologice…
Cetatea Oratia, situată la aproximativ 6 km nord de Rucăr, judeţul Argeş, se află pe teritoriul satului Podu Dâmboviţei. Deşi orignile acestei cetăţi sunt încă necunoscute, se presupune că fortificaţia ar fi fost construită de cavalerii teutoni la…