Aici, la Glod, s-a ridicat în centrul satului o bisericuță de lemn, căreia i s-a dat hramul Sfântului Ierarh Nicolae. Construită cel mai probabil în prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost îmbogățită cu picturi în anul 1829. Cel care a săvârșit lucrările a fost însuși parohul satului Vasile Tivadar, al cărui autoportret încă se păstrează în interiorul altarului.
Acoperișul se remarcă prin forma sa unitară, ce acoperă inclusiv pidvorul. Patrimoniul bisericii deține numeroase vestigii religioase, printre care icoane pe lemn valoroase, ce datează din secolele XVII și XVIII, cărți, cruci de mână, mobilier, icoane pe sticlă.[…]
Puteți asculta GRATUIT acest audioghid apelând serviciul HERO.dot, formând numărul 0332 780 780 și apoi codul obiectivului menționat mai sus.