În satul Cârligi se află biserica cu hramul Sfântul Trei Ierarhi și Sfinții împărați Constantin și Elena. Această biserică în trecut a fost mănăstire grecească care a fost reclădită în anul 1827. Ea se află pe un platou, în centrul satului iar arhitectura sa a avut de suferit în urma reparațiilor și modificărilor ce au fost realizate de-a lungul timpului.
Tradiția spune că biserica a fost ridicată de voievodul Ștefan cel Mare la doar 2 ani după ce el a urcat pe tronul Moldovei. În locul acestei biserici se afla un schit închinat Sfântului Munte. Se spune că în aceste locuri ar fi viețuit o obște isihastă înainte ca acestă biserică să fie ridicată. […]
Puteți asculta GRATUIT acest audioghid apelând serviciul HERO.dot, formând numărul 0332 780 780 și apoi codul obiectivului menționat mai sus.