Sistematizarea centrului orașului a început după cel de-al doilea război mondial și s-a făcut în mai multe etape, definitivându-se în deceniul 8 al secolului XX.
Până în 1965 s-au dat în folosință locuințeledin zona Pieței Unirii, după care au fost construite lucuințe pe strada Cuza Vodă, pe strada Arcu și mai apoi pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Blocurile cu șase și zece nivele au o arhitectură deosebită, încadrându-se armonios printre vechile clădiri istorice din această zonă din Iași.Parterul tuturor blocurilor au fost prevăzute cu spații destinate activităților comerciale și a altor activități diverse.
Cei aproximativ 30 000 de locuitori ai clădirilor din centrul Iașului se pot bucura de cele mai bune condiții de trai și se pot mândri cu istoria clădirilor de care sunt înconjurați în acestă zonă.
Centrul orașului are legătură directă cu bulevardul Carol 1 și cu bulevardul Independeței, în centru fiind și piața unirii. Principala Piață a orașului Iași, Piața Unirii, are o importanță covârșitoare pentru români deoarece aici s-a oficiat ceremonia de unire cu Țara Românească, și deci – nașterea României în anul 1859.
Pe lângă manifestațiile pentru Unirea din 1859, aici au avut loc și alte evenimente, Unirea cea Mare de la 1918, sărbătorită cu și mai mare entuziasm, sau ziua închinată marelui voievod Mihai Viteazu, din 8 noiembrie 1918. Tot în piața Unirii au plâns și au protesta împotriva ruperii țării de Bucovina de Nord, a Basarabiei și a unei părți din Ardeal, în cumplitul an 1940. Aici s-a sărbătorit și eliberarea Ardealului în octombrie 1944, și se continuă până astăzi tradiția de a sărbători principalele evenimente din viața Iașului în Piața Unirii.
Vechea piață, a fost distrusă în urma bombardamentelor din 1944, și odată cu dispariția vechilor clădiri pline de amintiri, dispar și romanticile trăiri.
Până prin anii 1960, piața a fost dominată din punct de veder arhitectonic de palatul Braunstein, și de clădirea hotelului Traian, construit în1882, după planurile lui Gustave Eiffel, cel care a proiectat și celebrul Turn din Paris, care îi poartă numele.
Din centru se poare porni într-o plimbare pe Bulevardul Carol I, cea mai frumoasă și cunoscută arteră de circulație din țară, este locul prin care tinerii studenți de acum și cei din urmă cu mai mult de 100 de ani au pătruns în cetatea învâțământului românesc.
Cunoscut și sub denumirea de Copou sau 23 August, în perioada comunistă, bulevardul își deschide porțile culturii prin grupul statuar Mihai Eminescu și Biblioteca Centrală Universitară.Pe partea dreptă, la doar 200 de metri de bulevard își face veacul ”casa cu ferestre luminate” a lui Vasile Pogor, locul unde Muzeul de Literatură a Moldovei își așteaptă vizitatorii.
Bulevardul Intependenței este o altă arteră intens circulată a Iașului, ce pornește tot din centrul orașului. Modernizat în perioada anilor 1980, Bulevardul Independenței grupează un număr important de monumente turistico-istorice de mare valoare culturală și arhitectonică.
Cunoscut în trecut sub numele de ulița Hagioaiei, iar mai apoi ca strada Ghiorghi Dimitrov, intersectează strada Sărăriei în zona cunoscută sub denumirea de Târgu Cucu, iar capătul de sus se termină în Mihai Eminescu.
Piața Națiunii, recent modernizată cu monumentul Unirii în mijloc și cu clădirile din împrejurimi recent renovate creează o imagine de neuitat.

Address

Our Address:

-

Telephone:

-

Email:

-

Web:

-