Suceava este un județ în nordul regiunii Moldova, estul Maramureșului și nord-estul Transilvaniei.

Afiseaza 5 din 55 obiective

Afiseaza::
Sorteaza::
Ordoneaza:

Dacă aţi ajuns prin Bucovina şi nu aţi poposit în satele ei, pline de oameni dornici de stat la vorbă, şi învăluite într-o atmosferă cu totul şi cu totul deosebită, cu influenţe arhaice, dar care paradoxal încă actuală, nu aţi văzut încă totul[&…

Din centrul oraşului Gura Humorului se ramifică o stradă spre nord , care, urmând valea Humorului conduce dupa 6 km în satul Mănăstirea Humor. Prima denumire a acestui sat a fost Dobrin, iar apoi s-a numit Humor, nume care vine de la pârâul Humor,…

Puţini dintre noi ştim de existenţa singurului Muzeu al Obiceiurilor Populare chiar în inima oraşului Gura Humorului. De ce este singular în ţară, şi printre puţinele din Europa? Deoarece introduce vizitatorul în atmosfera specială a satului…

Biserica a fost ridicată în anul 1514, de către Bogdan cel Orb, fiul lui Ştefan şi a fost apoi continuată de către Ștefăniță care a şi finalizat construcţia în anul 1522. Decorul mural din interior şi exterior datează cel mai probabil, din epoca lui…

În anul 1910, pe data de 7 octombrie se naște la Udești, județul Suceava poetul și traducătorul român Eusebiu Camilar. Face parte dintr-o familie de condiție simplă, însă reușește să urmeze cursurile școlii populare din comuna natală, cele ale…